Are mama o fetita frumusica foc. Poate o sa zici ca-s un pic nebuna, dar de cand ma stiu am stiut ca o sa am o fetita. De mica, de cand povesteam cu sora-mea, era clar in mintea noastra ca atunci cand vom creste noi mari, ea va avea un baietel si eu o fetita. Mai tarziu faceam bascalie de asta. Doamne ce nebune eram, noi stiam una si buna ce vrem si nu era niciun dubiu ca asa se va intampla. Si uite asa au trecut anii, iar sora-mea, desi mai mica, mi-a luat-o inainte. Nu o sa uit niciodata ziua aia in care m-a sunat sa imi dea vestea cea mare: “Dadi (asa imi spune ea si acum), o sa am un baietel.” Nu-mi venea sa cred ca surioara mea mai mica o sa fie mamica. M-am inmuiat toata, am plans amandoua de fericire, stiam cat de mult isi dorea un bebe. Si uite ca acum primise si confirmarea ca in mai putin de sase luni un mic print avea sa ii umple viata de putere, speranta, iubire si mangaiere.


Mama ei de distanta, de ce nu s-o fi inventat teleportarea? As fi vrut asa tare sa o strang in brate si sa o mangai pe burtica, poate s-ar fi luat si la mine. Dar nici sutele de kilometri dintre noi nu ne-au impiedicat sa traim momentul la intensitate maxima. Nici nu ne-am dat seama cand s-au dus cateva ore de povestit la telefon. Treceam dintr-una intr-alta. Acum ne aminteam diverse de cand eram noi mici, acum planificam cumparaturile pentru camera bebelusului, acum puneam tara la cale cum ne organizam la momentul acela, acum completam lista de hainute, jucarii si bijuterii pentru ca nepotul meu trebuia sa fie cel mai fashion de pe planeta ca na, nu era vorba de oricine, era vorba de baietelul surorii mele. Daca era dupa mine, as fi inceput si o lista de nume, dar nu era cazul ca a mea avea de mult stabilit numele: Nicolas (dupa tataie, pe care il chema Nicolae si cu care sora-mea a avut o relatie speciala, plus ca Nicolas inseamna si invingator) si Ionut dupa taica-su’. 


Bebelinul sora-mii era ca si venit. Ma si gandeam cu Ralu, ce fain ar fi ca ai nostri copii sa aiba cam aceeasi varsta, sa se joace impreuna, sa creasca sub privirile noastre, sa ne intalnim mai des si mami si tati ai nostri (alias mamaie si tataie) sa se bucure de nepoteii lor. Sora-mea facea baza si zicea ca gata, baiatul vine, asteptam si “tetita”. Tati ii tinea isonul si zicea sa ii facem odata ca el vrea sa ii duca pe amandoi pe stadion si e mai usor cand sunt de varsta apropiata. Si ca sa vezi cum e cu legea atractiei asta. Patru luni mai tarziu s-a intors roata si am fost eu cea care mi-am sunat surioara sa ii dau vestea cea mare. O piticanie crestea deja in pantecul meu si urma sa isi faca aparitia in lumea noastra. Ce sa mai? Era tabloul perfect de fericire. Eu mamica? Doamneee!!! Am avut o criza de plans cu de toate. Cu entuziasm, cu emotii, cu frici, cu planuri. In curand puteam spune “are mama o fetita frumusica foc”. Aveam deja experienta cu pregatirea terenului pentru bebelina, doar nu cu mult timp inainte facusem asta cu sora-mea, dar acum, in papucii de viitoare mamica de fetita, parca era totul diferit. Acum ziceam aia, acum ma razgandeam.


Pitica lui mama, ce mult te-am asteptat! Suna stupid, dar ne-a fost asa dor de tine. Abia asteptam sa facem cunostinta, abia asteptam sa te pupam din cap pana in picioare, raza noastra de soare. 


Daca aveam cat de cat o lista de nume pentru a mica pe care o incepusem eu si taica’ su, acum ca era o certitudine ca va veni pe lume, parca niciunul nu era prea bun. Trecusem noi pe lista tot felul de nume (care ne placeau cum suna, care erau cool pe vremea noastra), dar eram amandoi de acord ca era cazul de o revizuire. Ne doream ca pitica noastra care o avea la un moment dat poate si 1.80 m (amandoi suntem inalti) sa aiba un nume care sa o reprezinte, cu care sa se mandreasca, cu care sa nu ii fie rusine, care sa poata fi si prescurtat si sa sune frumos, modern si peste cativa zeci de ani. 


Si uite asa, in calitate de viitori parinti, ne-am luat rolul in serios si ne-am apucat de treaba. Am zis ca e brainstorming si nu comentam nicio propunere, desi ne mai bufnea rasul pe rand la unele dintre ele. Ce sa mai, o experienta foarte, foarte tare, care merita toata atentia noastra, doar asta mica urma sa poarte (pre)numele asta toata viata. Numele de familie si l-o mai schimba, dar prenumele cel mai probabil ca nu. Ramane intre noi, dar al meu spera si acum ca va duce mai departe si numele de familie. 

Si am inceput lista de (pre)nume. Desi, fara sa cerem cuiva sugestii, primeam idei pe banda rulanta, am decis amandoi ca asta intra in fisa postului de parinte. Pe unele le-am retinut, de altele am facut abstractie. Am mai si google-it si ne-am apucat de treaba organizat, frumos, pe mai multe sectiuni:


Ultima parte, asta cu diminutivele a picat. Sa nu te pui cu un parinte care isi iubeste odorul mai mult ca pe ochii din cap. Orice nume de pe planeta asta, cat ar parea de imposibil de diminutivat, va fi, credeti-ma. Gasesc mamica si taticul ei un diminutiv pana la urma, iar daca nu-l gasesc, sigur il inventeaza. Cu cat mai mare dragul, cu atat mai multe sansele sa apara si diminutivele.


Doamne, sa vezi dezbateri. O experienta pe care ne-am promis ca o sa i-o povestim intr-o zi domnisoarei noastre in devenire. De regula, eu eram o pacifista, dar de data asta ma transformasem. Nici cu taica’ su nu mi-e rusine, daca intelegi ce vreau sa spun.

Acum, lasand gluma la o parte, partea asta cu alesul (pre)numelui mi se pare super importanta, nu atat pentru noi, cat mai ales pentru cea mica. Si ca sa fim mai “safe” ne-am hotarat ca pitica sa aiba doua prenume ca atunci cand va fi ea mai mare sa aiba cel putin o varianta alternativa. Plus ca, oricat ar parea de egoist, aveam sanse 50%-50% sa alegem un nume pe sufletul nostru pentru fetita noastra.


Bineinteles ca am derivat de la subiect de “n” ori. Aveam asa flash-uri de “oare cum o sa fie?”. Unul ar fi vrut sa aiba ochisorii albastri, altul caprui, unul sa fie cu tenul alb, altul mai creola, ce sa mai!!! Niste nebuni. Ne dadeam si noi cu presupusul si nu de fiecare data eram pe aceeasi lungime de unda, cert e ca amandoi eram de acord cu un lucru: ca o fi mai miniona, cu parul blond sau saten, cu ochi albastri, caprui, verzi sau negri, cu nasucul mai mic sau mai mare, cu sau fara gropite in obrajori, cel mai important era ca pitica noastra sa fie sanatoasa tun. 


Si cred ca dincolo de absolut orice, fiecare parinte isi doreste acelasi lucru. Fii atent(a) ca timpul trece cat ai bate din palme oricat de mult ai avea impresia ca e timp sa gasesti numele perfect, asa ca gandeste-te din timp la acest aspect. Cel putin la noi, asa s-a intamplat. Si legat de nume, cand ne-am tinut pentru prima data mandretea de fetita in brate, am privit-o cu atata dragoste si bucurie si i-am zis: “Bine ai venit in viata noastra, Raisa Katerina, raza noastra de soare!"


Si uite asa, minunea noastra are deja un nume pe care il port deja cu drag la pieptul meu (se putea sa nu am eu un lantisor personalizat cu numele ei? Daca si tu esti o viitoare mamica sau un viitor tatic, sper ca povestea noastra sa te inspire si sa alegi cel mai potrivit nume pentru bebe! ❤️