De fiecare data cand ma gandesc la tata ma incearca un amalgam de sentimente. Vin in avalansa, una peste alta… in primul rand dor, apoi bucurie, nostalgie, ani frumosi de copilarie, emotie cu duiumul si multe alte sentimente pe care nu le pot explica in cuvinte. Si acum, cand scriu, mi-apare un zambet tamp pe fata si mi se umezesc ochii instant.

Daca as putea, i-as da timp de la mine, as vrea sa il vad mereu pe tata cu parul negru, hai bine, fie el si grizonat, dar sa fie sanatos, cu zambetul pana la urechi si cu acelasi mare chef de viata.

Am avut si am un tata frumos, multam lui Dumnezeu! A fost tot timpul in dreapta mea. Nu stiu cine l-a invatat sa fie tata, dar l-a invatat bine de tot. A fost prezent in fiecare moment important din viata mea, m-a mai dojenit cateodata, dar nu m-a judecat niciodata.

Tata e cel care m-a invatat de mica esentialul “tati, viata merita traita, e de datoria ta sa iti faci amintiri frumoase! Sa te bucuri, tati, de tot si de toate, sa te ridici de fiecare data cand o sa cazi si sa tii capul sus. Sa plangi cand iti vine, sa razi de o suta de ori mai mult si sa crezi in tine, taticut! Orice ai face, tu o sa fii mereu fetita mea si tati o sa fie mandru de tine.”

Nu imi vine sa cred cum trec anii… acum unul, maine cinci, poimaine zece si mai incolo le pierzi numarul. Am atatea amintiri frumoase cu tata, Doamne, sunt o fericita!! Tata m-a invatat sa merg pe bicicleta, cu tata am jucat prima data handbal, dar si fotbal. Tata este cel cu care mergeam sa adunam flori de camp ca sa facem impreuna coronita pentru serbarea mea de sfarsit de an, cu tata am mers pentru prima data pe un stadion, cu tata am jucat pentru prima data carti si table, tata este cel care m-a invatat ca regina isi pastreaza culoarea si calul merge in forma de “L”.

Primul meu martisor il am tot de la tata. Mi-aduc aminte perfect ziua aceea, de parca ar fi fost ieri. Eram tot intr-o zi de luni, doar ca prin ‘93, dar cine mai numara anii care s-au dus?

-        Bumburel (asa ma alinta el), stii tu ce zi e azi?

-        Luni, am zis intr-o doara, desi nu eram convinsa.

Mi se mai intampla sa le incurc pe luni si pe marti, dar luni era)

-        Are tati ceva pentru tine.

-        Serios, serios? Nu ma pacalesti?

-        Nuuu, taticut… imi zice el sfios si imi intinde ceva micut, impachetat asa de frumos intr-un servetel de un alb imaculat si legat cu snur alb-rosu crosetat de mamaie.

Nu imi amintesc sa il mai fi vazut pe tata asa emotionat inainte.

-        Hai indrazneste, e pentru tine! Azi e prima zi de primavara si asa se face, domnisoarele primesc martisoare. Tu esti domnisoara lui tati. Nu e cine stie ce, dar tati ti-l da din tot sufletul. Ti l-a luat tati de la tanti Gheralia.

Tanti Gheralia era recunoscuta ca avand cele mai frumoase bijuterii de vanzare de prin partea locului. Avea de toate: brose, lantisoare, bratari, medalioane, cercei, o bijuterie mai frumoasa ca alta. De fiecare data cand o vedeam (venea des la doamnele de la scoala) imi spuneam ca o sa cresc eu mare si o sa pun bani deoparte ca sa imi iau si eu ceva candva de la ea, ca prea frumoase erau toate. Cateodata, cand tanti Gheralia era in toane bune, ne lasa si pe noi, copiii, sa dam iama in bijuterii, desi rar se intampla asa ceva. Parca o si aud “Voi sunteti mici, ele mici, nu iese treaba buna. Le pierdeti si eu ce ma fac? Nu puneti mana, sunt treburi de oameni mari.”

Pusesem ochii pe o brosa, o bufnita, dar ce sanse erau sa fie chiar asta martisorul meu? Ma mancau degetele de curiozitate si nu mai aveam astampar. Am deschis intr-un suflet pachetelul. Cand… ce sa vezi? Era fix bufnita mea! Cum am vazut-o, mi-au dat lacrimile de fericire.

Asa ca bucurie mai mare ca atunci cand am primit bufnita de martisor nu imi amintesc sa fi trait inainte….

-        Ooo, tati! Te iubesc de nu mai pot!

Nu imi venea a crede. Tatal meu mi-a citit gandurile si mi-a facut cel mai frumos cadou. Il suspectam eu ca era vrajitor, dar nu eram convinsa. Se pare ca pana la urma era. L-am pupat de l-am albit si l-am imbratisat tare, tare.

-        Si tati te iubeste, bumburel! O sa vezi ca o sa primesti martisoare mai frumoase si mai scumpe in timp pentru ca e normal, tu meriti tot ce e mai bun si mai frumos. Poate nu o sa iti mai amintesti de asta de acum, dar eu o sa imi amintesc 100%. Eu o sa stiu ca fetita mea a primit primul martisor de la taticutul ei.

A doua zi, ghici cine era tantosa, cu bufnita in piept… De regula, se chinuia saraca mama sa ma trezeasca in fiecare dimineata. “Mai stau 5 minute…” era la ordinea zilei, era chiu si vai de fiecare data, dar nu si de data asta. Acum aveam ochii larg deschisi cu mult inainte sa vina mama sa imi dea trezirea. Abia asteptam sa ma imbrac si sa imi pun in piept martisorul meu iubit. Arata pur si simplu perfect, eram asa de mandra! Aveam cel mai frumos martisor de la cel mai bun tatic. ❤️

Ma bucur din suflet ca imi aduc aminte, iar tata se bucura si mai mult! Fetita lui, peste care au trecut anii si are si ea acum fetita ei, nu a uitat ca primul martisor il are de la tatal ei.

A mea, a mica, e flebetea lui tata. Cine crezi ca pandeste sa mai creasca un pic si sa ii dea primul martisor? Tata, bineinteles! Ei ii spune randunica, iar randunicii ii sclipesc ochisorii dupa Swarovski, dar tataie este in tema, abia asteapta sa vina momentul cel mare. Nu e zi in care sa nu ii mai scape vreo intrebare de control: Auzi, randunica noastra tot Swarovski pofteste?

Pofteste, randunica pofteste! Dar si maica-sa tot Swarovski pofteste.Eu rad cu pofta si el si mai si, il simt cum ii creste inima prin telefon. Si uite asa ne mai bucuram de o primavara impreuna ❤️