2 liniute. De aici porneste totul. Si se pune toata lumea ta de pana acum pe pauza ca sa nu ratezi esentialul. Si ti se redefinesc prioritatile. Si esti mai atent(a) la ce conteaza. Si te bucuri de prezent. Si savurezi clipa. Si se insiruie momente minunate, memorabile… cand ii auzi inimioara pentru prima oara, cand da din picioruse sau isi face culcus in tine si in sufletul tau. De fapt, tu nu ai viata pe pauza, ci abia acum incepi sa traiesti cu adevarat, abia acum ai pus pe pauza nimicurile si ce nu conteaza pentru ca tu trebuie sa iti faci timp ca sa primesti fericirea in viata ta. Cearcanele sunt bonus in primele luni bune, la fel si orele de somn, dar ce-ti pasa? Nu ai rata o secunda de fericire in preajma minunii tale. 

 

Si vine peste tine un carusel de emotii, de fericire, de prezent deplin. Si apar apoi ganduri de cum va fi… Cum va arata, cu cine va semana, ce culoare o sa aiba ochisorii aia mici? Va fi blondina sau brunetica? Va avea oare temperamentul meu cand va fi mai mare sau va fi leita taticutul ei? Cum o sa fie oare cand va merge prima data la gradinita, in colectiv? La scoala cum o mai fi? Dar atunci cand va creste mai mare si se va indragosti pentru prima data? O sa fie mai visatoare ca maica-sa (subsemnata) sau o sa semene pe taica-sau? Poate va merge pe arta sau pe inginerie sau cine mai stie pe ce… Atatea si atatea ganduri, atatea si atatea emotii.

 

Dar pana una-alta, inainte de toate, incepe goana dupa cumparaturi, nu-i asa? Bineinteles ca m-a apucat si pe mine, recunosc, mai mult ca pe taica-sau. Parca m-aud cand eram mai mica: “cand o sa fiu eu mare si o sa am copiii mei, o sa le iau tot ce isi doresc, o sa le iau si aia si aia”. Adevarul e ca nu prea mai aveam rabdare pana sa vorbeasca a noastra, asa ca pentru inceput i-am luat cam ce ne-am dorit noi pentru ea, stii cum zic? Si tine-te bine ca a inceput nebunia. Pregatiri intense pentru camera bebelinei, nuante de culori, mobilier, hainute si bineinteles accesorii pentru printesica. De cand am aflat ca vom avea o fetita, mi-o si imaginam pe a mea ca pe o papusica frumoasa, cocheta si dichisita, cu bratarica cu snur rosu si numele ei (Maya), nume pentru care am deliberat luni intregi si am castigat.

 

Iubita noastra Maya, nu mai vii odata? Si a venit. Si uite asa apare in viata ta un bulgaras de fericire, care creste zilnic vazand cu ochii si iti da prima lectie despre ce inseamna fericirea la un (in)alt nivel. Nu ne mai saturam sa ne minunam de ce plamani are, sa ii spunem ca o iubim, sa o pupacim, sa o imbratisam, sa o privim cum doarme, cum misuna ca un titirez prin toata casa si deja intreaba "ata ce e?" sau "de ce se imbaca mami? “de ce pune mami cecei? “de ce poalta mami lat?” (a se citi lant), “vlea si Maya.” Si sa vezi bucurie pe ea cand da iama in hainele si bijuteriile mele. Si eu stau acolo langa ea atenta si ii sorb bucuria din ochisori si imi creste sufletul cand o aud zicand “vleau sa fiu ca tine, mami”, “te bec, mami”.

 

Copiii se bucura din tot sufletul si iti arata asta, stiu ce vor, se lipesc de sufletul tau, te simt, vor sa se joace si punct. Pentru ei e fericire mare cand ploua, le plac baltile, se stie, fac ochii mari la un curcubeu, fac primii pasi si pica. Si se ridica. Si pica iar. Si se ridica din nou (ce bine ar fi sa facem la fel si noi, astia, mari…). Si sunt fascinati de tot ce e in jurul lor si se vede. Copiii nu se zgarcesc la zambete. Copiii stiu sa se alinte, copiii stiu sa iubeasca, copiii stiu sa se joace, copiii stiu sa se bucure de un cadou, copiii stiu si o si fac. Si noi stim, dar nu prea o mai facem. Dar si cand o facem, se simte bine de tot.  Cred ca ar trebui sa o facem mai des. Copiii nu mimeaza fericirea, ei sunt desavarsirea fericirii. Si cand auzi un "te bec" (te iubesc), te topesti de atata iubire. Ei sunt lumina ochilor nostri si a 8-a minune a lumii, nu pentru ca nu ar putea fi primii dintre minuni sau pentru ca primele 7 locuri "sunt date", ci pentru ca ei sunt fericirea intruchipata la infinit.


Daca imi spunea cineva ca o sa ajung eu (cea mai rigida, pragmatica si workaholica persoana din lume pe care o cunosc) sa vorbesc atata despre copii, as fi zis "nicio sansa". Eram in stare sa bag mana in foc sau sa pariez pe mize mari ca niciodata, dar niciodata nu o sa fiu asa. Si cand 'colo, ce sa vezi? O minune de copil mi-a schimbat viata, mi-a redefinit prioritatile, mi-a modelat si remodelat rigiditatea ca pe plastilina, m-a facut mai buna, mai ascultatoare, mai prezenta, m-a facut sa vad viata cu alti ochi. Am renuntat la "dioptriile mari" din timpurile in care alergam dupa cai verzi pe pereti, in care aveam impresia ca acum trebuie sa fac asta ca maine sa imi fie bine. Aiureli, pure aiureli! Prezentul conteaza, iar “maine” e doar o posibilitate. Iar asta tot de la micuta noastra Maya am invatat-o. Si tot ea ne-a mai dat cateva lectii… La copii nu merge o prezenta de forma, ca sa fie. Aici ori esti, ori nu mai esti. Nu exista jumatati de masura. Ei te simt si te vor. Iar tu ai face bine sa fii acolo pentru ca nimeni, dar absolut nimeni nu iti va mai da timpul asta inapoi si adevarul e ca nu avem timp destul… Azi prichindeii nostri-s de-o palma, maine ganguresc, poimaine spun primele cuvinte si, cat ai clipi din ochi, merg la gradinita, apoi la scoala, apoi sunt "pe picioarele lor" din toate punctele de vedere. 


Daca vrei sa vezi cum arata fericirea, uita-te in ochii unui copil. Simte-i inocenta, gusta-i curiozitatea, admira-i curajul, soarbe-i zambetele si cuvintele mai mult sau mai putin pocite si deschide-ti bratele si sufletul la maxim ca sa primesti fericire. Ce sa mai… ma declar un parinte indragostit pana peste cap de frumos, de copii, creatia desavarsita a fericirii. ❤️