Lumea cadourilor este incantatoare si nemarginita. Aproape orice lucru poate fi transformat intr-o atentie simpatica pentru prieteni si cei dragi. 

Dar nu intamplator spun aproape.

Vei fi surprins sa afli, dar iata ca exista anumite lucruri pe care ar fi bine sa nu le transformi in cadouri, ca nu cumva sa fii dezamagit.

Citeste articolul si afla ce cadouri nu se fac si de ce!


  1. O oglinda

Cu toate ca este nelipsita din orice casa, fiind super practica si de-a dreptul necesara, oglinda a fost dintotdeuna considerata un obiect misterios, iar asta o asaza pe lista neagra a cadourilor. 

Asa-zisele practici de spiritism, care invoca reflexia in oglinda ca principala componenta, plus alte astfel de tendinte supranaturale, au influentat modul in care este privita oglinda ca obiect si, inevitabil, reticenta multora in a oferi sau a primi drept cadou o oglinda. 

Chiar daca multe dintre aceste tendinte sunt simple nascociri, cel mai bine ar fi sa eviti un astfel de cadou, ca nu cumva sa ai surprize atunci cand il oferi. 


  1. Produse de ingrijire

Un set de ingrijire a pielii sau a parului pare a fi cadoul ideal pentru orice ocazie, asa-i? Mai ales daca alegi sa investesti cativa banuti in el si il impachetezi cu cea mai mare grija. Ei bine, iata ca lucrurile nu stau chiar asa. Surprinzator, nu?

Produsele de ingrijire sunt fara doar si poate pe lista neagra a cadourilor, iar asta pentru ca fac parte din toaleta personala, unde, fara exceptii, este de nepatruns. Chiar daca oferi produse de calitate si esti bine-intentionat, un astfel de cadou este considerat nepotrivit si uneori chiar jignitor.  

Poti darui, insa, un parfum sau o trusa de make-up. Sunt tot cosmetice, insa din clasa de lux, asa ca fii liber sa le daruiesti cu orice ocazie!


  1. Pijamale

Tot din sfera obiectelor personale sunt si pijamalele. In cazul lor, insa, pot exista exceptii. De pilda, este super chic sa oferi un compleu dragut de noapte la botezul unui copilas sau sa daruiesti un costum haios de pijama unui prieten apropiat sau chiar partenerului de viata. In alte contexte, insa, este bine sa eviti un astfel de cadou, in special la ocazii speciale.

Somnul, la fel ca toaleta personala, este un moment cat se poate de intim. Asa ca necunoscand obiceiurile de odihna sau de ingrijire ale persoanei careia ii daruiesti cadoul, sunt mari sansele sa o dai in bara.


  1. Un portofel gol

Portofelul este un cadou deosebit de apreciat, in special in randul barbatilor. Este practic, elegant si mereu poti surprinde cu un astfel de dar, alegand un model compact si cat mai modern.  

Nu uita, insa, ca intotdeauna cand oferi un portofel cadou, sa pui neaparat ceva in el. Poate fi un biletel, o mica felicitare sau chiar un banut. Daca te intrebi de ce, ei bine afla ca portofelul gol este considerat a fi un prevestitor al esecului pe plan financiar. 

Asa ca ai mare grija cum daruiesti acest cadou, ca nu cumva sa dai palpitatii!


  1. Incaltaminte

Tot pe lista neagra a cadourilor este si incaltamintea. Chiar daca pare o idee geniala sa oferi niste pantofi chic la un eveniment special, cum ar fi o aniversare de casatorie sau o zi de nastere, in realitate nu prea este.

Incaltamintea necesita multa cercetare si fara indoiala o proba inainte de a fi purtata. Daca in cazul hainelor, o marime in plus sau in minus poate fi iertata usor, cand vine vorba de incaltaminte, nu mai esti asa norocos. 

Totusi, poti oferi papucei bebelusilor, la botez. Un astfel de cadou este pe cat de simpatic, pe atat de practic pentru proaspetele mamici. 

Mare grija, draga cititorule, la darurile pe care le oferi! Daca ma intrebi pe mine, bijuteriile personalizate din argint sunt cadourile ideale pentru orice ocazie. Dar aici tu decizi. 


Mult spor si imaginatie sa ai!

Pupicei,

A.