35 de mesaje de Craciun gravate pe bijuteriile personalizate

Ho Ho Ho!
Sarbatorile de iarna ne bat la usa si curand spiritul Craciunului va patrunde in casa si in inimile noastre, coplesindu-ne cu cele mai frumoase emotii. E perioada in care lasam grijile la o parte, ca sa facem loc zambetelor si bucuriilor impartasite cu cei dragi. Pentru ca, mai presus de orice, Craciunul este despre reintregirea familiei si reuniunea cu omuletii nostri dragi.
Perioada aceasta a anului ma fascineaza inca din vremea copilariei. Mi-aduc aminte cum in fiecare an, dupa o runda generoasa de colindat pe la vecini si rude, ma intorceam acasa si nici n-apucam sa trag cu ochiul in traistuta cu dulciuri, ca ma si apucam de impodobit bradul cu ai mei, ca imediat dupa sa ma pun la somn, pentru ca stiam ca in timpul ala mosul avea sa treaca pe la noi si sa-mi lase un cadouas frumos. Era tare darnic mosul, dar si eu eram cumintica, asa ca mi se parea ca stie el mosul ce stie.
Craciunul, inca de atunci, a devenit perioada cadourilor. Imi placea mult cand primeam fel si fel de atentii, insa, pe masura ce am crescut, mi-am dat seama ca bucuria cea mai mare nu este sa primesti, ci sa daruiesti. Asa ca iata-ma acum, ca in fiecare an, nascocind tot felul de idei de cadouri pentru familie si pentru omuletii mei dragi.
Anul acesta bijuteriile personalizate din argint sunt la mare cautare, si pe buna dreptate. Cui nu i-ar placea un accesoriu finut, daruit cu multa multa iubire de la o persoana speciala? Si daca vine si cu un mesaj simpatic, pe gustul fiecaruia, atunci clar vom ajunge la sufletul persoanei caruia i-l daruim.
Provocarea, insa, este sa gasim mesajul potrivit pentru acea persoana. Fiindca stiu ca fix in perioada asta se intampla sa ne mai paraseasca inspiratia, dar tot am vrea ceva dragut pentru acel omulet din viata noastra, am pregatit o lista cu 35 de mesaje simpatice de Craciun pe care le putem grava pe bijuterii.
Uite care sunt sugestiile mele!
Idei de mesaje gravate pentru persoana iubita (sotia/sotul, iubita/iubitul):
Un omulet atat de special trebuie rasfatat cu un mesaj pe masura, asa ca nu mai sta pe ganduri si surprinde-o cu ceva dragut! Uite ce ai putea sa-i scrii!
1. Primul Craciun impreuna.
2. Nu credeam in miracole pana sa te intalnesc pe tine.
3. Alaturi de tine ma simt implinit/a.
4. Tu ma faci sa cred ca totul e posibil. Te iubesc!
5. Zambetul tau ma face cel/a mai fericit/a.
6. In bratele tale imi gasesc linistea.
7. Esti perfecta pentru mine. Te iubesc!
8. Nu vreau sa ma iubeasca toata lumea. E de-ajuns sa ma iubesti tu!
9. Alaturi de tine pana la ultimul apus!
10. Opt litere, doua cuvinte, un singur inteles: Te iubesc!
Idei de mesaje pentru mama/tata:
11. Te iubim, mami! ori Te iubim, tati!
12. Pentru o fiinta nepretuita – mama.
13. Multumesc, iubita mama!
14. Draga mama, esti o inspiratie pentru mine.
15. Sunt cel mai noroc sa te am alaturi, mama! ori Sunt cel mai norocos sa te am alaturi, tata!
Idei de mesaje gravate pentru fiica/fiul:
16. Primul Craciun alaturi de tine.
17. Te iubim, copil frumos!
18. Viata noasta n-ar mai fi atat de colorata fara tine.
19. Suntem mandri de tine, fiule!
20. Fii intelept si vei cuceri lumea!
Idei de mesaje pentru un prieten drag:
21. Tu esti omuletul meu drag!
22. Iti multumesc ca-mi esti mereu alaturi, prietene drag!
23. Cea mai recunoscatoare sa te am alaturi.
24. Nu uita sa zambesti, dude!
25. Prietene drag, esti o inspiratie pentru mine.
Idei de mesaje gravate in Engleza:
Limba Engleza e pe cat de simpla, pe atat de cuprinzatoare. Asa ca un mesaj in aceasta limba ar putea fi o idee formidabila, in special daca intentionezi sa incurajezi sau sa inveselesti un prieten si vrei sa folosesti mai putine cuvinte sau daca vrei sa-ti exprimi sentimentele fata de persoana iubita, dar ai impresia ca in limba nativa suna prea pompos. Uite cateva idei!
26. Snow is falling, Home is calling, Christmas with you is all I’m recalling.
27. Santa believes in you.
28. Just you & me. Forever.
29. Love. Live. Laugh.
30. Never Regret Anything!
31. Success comes to those who deserve it. And you deserve it.
32. I still fall in love with you every day.
33. Always be my partner in crime.
34. I have everything I need when I’m with you.
35. Follow your heart!
Cam astea sunt, dragilor, sugestiile mele! Acum ca v-am stimulat putin creativitatea, va puteti juca cu cuvintele, puteti modela si remodela frazele pana ce gasiti mesajul ideal pentru omuletul vostru drag.
Pana data viitoare, fiti curiosi si indrazneti!
Pupici,
A.





